Programe de instruire
Având tot timpul în vedere siguranţa si calitatea serviciilor, Compania TAROM a pregătit personalul atât prin centrul propriu de pregătire profesională cât şi prin cursuri şi conferinţe efectuate de alte organizaţii.
Deasemenea, angajatii TAROM participă la cursurile externe ale instituţiilor publice specializate, unităţilor private de învăţământ, unităţilor furnizoare de programe de training pentru exploatarea echipamentelor, IATA, ATPCO si MERCATOR.
Centrul de pregatire
Centrul de Pregătire a fost înfiinţat în anul 1999, având iniţial ca obiect principal de activitate pregătirea personalului navigant propriu.
Ulterior, activitatea de pregătire s-a extins şi asupra altor categorii de personal ale Companiei: personal operaţiuni sol şi personal tehnic.
În anul 2002, Centrul de Pregătire TAROM a devenit "Organizaţie de Pregătire pentru Personalul Tehnic de Întreţinere", autorizată JAR-147, iar în anul 2005 autorizată EASA PART-147, prestarea de sevicii de instruire extinzându-se şi la personal tehnic din afara TAROM.
Echipa de instructori este formată din specialişti cu o bogată experienţă în domeniile pentru care acordă instruire, cu specializări internaţionale, autorizaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă Româna.
Centrul dispune de logistică modernă şi de săli de curs dotate la standarde internaţionale.
Cursurile desfăşurate de Centrul de Pregătire TAROM sunt :
- cursuri pentru personalul navigant;
- cursuri pentru personal operaţional de sol (agenţi de rampă, agenţi de documente şi agenţi check-in);
- cursuri pentru personal tehnic de întreţinere, specialităţile mecanici şi avionics, pentru următoarele avioane: B737 Clasic, B737 New Generation, ATR 42-500, A-310. În viitorul apropiat Centrul de Pregătire, ca Organizaţie de Pregătire pentru Personalul Tehnic de Întreţinere, urmează să-şi extindă autorizarea şi pentru avionul A-318.
- cursuri de reglementări în domeniul bunurilor periculoase;
- cursuri de limbă engleză aeronautică.
