TAROM invită toţi iubitorii de călătorie să participe la concursul „Valiza cu suveniruri”

Toţi pasionaţii de călătorie pot accesa începând de astăzi linkul www.tarom.ro/valizacusuveniruri pentru a împărtăşi experienţele de călătorie celor care sunt interesaţi de noi destinaţii sau care doresc să redescopere oraşele pe care le-au vizitat în trecut. Participanţii la concurs trebuie să-şi creeze un profil pe minisite-ul www.tarom.ro/valizacusuveniruri în perioada 4 mai - 4 iulie 2012, să încarce poze cu suveniruri din călătorii, la care să adauge o scurtă descriere, şi să voteze pozele altor participanţi.

 

Fiecare aducem cu noi din călătorii şi păstrăm cu drag acasă diverse obiecte care ne-au atras atenţia, care ne amintesc mereu de locurile în care am fost şi de experienţele pe care le-am trăit. Prin această campanie, ne dorim să vorbim puţin diferit despre călătorii, pe care noi le vedem ca sumă a experienţelor şi a senzaţiilor personale, nu doar a locurilor pe care le vizităm. Îi invităm pe toţi pasionaţii de călătorii să îşi creeze un altfel de profil pe pagina noastra de internet şi să împărtăşească tuturor experienţele legate de suvenirurile lor”, a declarat Paula Călăraşu, purtător de cuvânt TAROM.

 

Premiile concursului constau în: memory stick-uri în formă de avion, machete de avion, mile Flying Blue sau bilete de avion dus-întors cu plecare din Bucureşti către Roma, Viena, Bruxelles, Istanbul, Londra sau Budapesta. Câştigătorii biletelor de avion vor fi utilizatorii ce  obţin cele mai multe voturi şi vor fi anunţaţi în data de 6 iulie 2012. Revendicarea biletelor se poate face până în data de 10 iulie, iar călătoria trebuie să se efectueze până la data de 27 octombrie 2012. Premiile ce constau în memory stick-uri, mile Flying Blue şi machete de avion se vor acorda prin stabilirea aleatorie a unor momente câştigătoare pentru fiecare zi din concurs.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesaţi pagina concursului www.tarom.ro/valizacusuveniruri.

 

 

DESPRE TAROM:

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000.

CONTACT:

Biroul de presa TAROM

E-mail: presa@tarom.ro