TAROM lanseaza platforma de divertisment "TAROM AirFi"

AirFi este o platformă de divertisment, accesibilă Wireless, prin propriile dispozitive mobile (smart phone, tablete, laptopuri) şi contine o gamă variată de opţiuni media, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, precum: informaţii despre Compania TAROM, ştiri, articole din presă, filme, muzică, jocuri, chat cu ceilalţi pasageri, etc. Totodată pasagerii au posibilitatea de a îşi exprima opinia cu privire la serviciile oferite prin completarea unui formular de feedback.

Pentru a putea accesa platforma AirFi, pasagerii trebuie să aibă echipamentele setate în mod avion şi cu ajutorul oricărui browser să se conecteze la Wi-Fi.

Conţinutul prezentat atât în limba română, cât şi în limba engleză este updatat la fiecare escală cu informaţii referitoare la rută, timpul de zbor şi condiţiile meteo de la destinaţie.

Serviciul este accesibil începând cu data de 14 martie 2017, pe toate zborurile interne şi externe, operate cu aeronave de tip Airbus 318 şi Boeing 737-700.

Practic, acest sistem va fi funcţional pe opt avioane din flota TAROM, pe cursele externe şi interne. În prezent, în Europa sunt puţine companii care pun la dispoziţie acest serviciu.

TAROM vă invită să vă bucuraţi de experienţa plăcută a zborurilor sale, savurând beneficiile oferite de serviciul AirFi, disponibil la bordul aeronavelor sale cu titlu gratuit.