Informare: Grevă națională în Belgia – RO374 din 26 Noiembrie 2025
Din informațiile primite, în data de 26 Noiembrie 2025 va avea loc o grevă națională, care va afecta infrastructura aeroportuară și activitatea personalului implicat în operarea zborurilor pe aeroporturile din Belgia.
Ca urmare, la fel ca și alți operatori aerieni, Compania TAROM este nevoită să anuleze zborul RO374 pe ruta Bruxelles – București din data de 26 Noiembrie 2025.
Compania TAROM depune toate eforturile necesare pentru a minimaliza impactul asupra planurilor de călătorie ale pasagerilor afectați și va oferi următoarele opțiuni de reprotejare:
- rerutare pe alte zboruri TAROM sau ale companiilor partenere, în funcție de disponibilitate;
- reprogramare fără costuri suplimentare, în limita perioadei de valabilitate a biletului;
- rambursare integrală, conform reglementărilor în vigoare;
Pentru detalii suplimentare și asistență, pasagerii sunt rugați să contacteze call center-ul TAROM la numerele de telefon:
📞 (004) 021 9978
📞 (004) 0800 500 131 (TelVerde – valabil din România)
📞 (004) 0371 529 000
sau prin email la adresele de email: [email protected] / [email protected].
Regretăm disconfortul creat și prezentăm scuze tuturor pasagerilor afectați, subliniind faptul că această situație nu este generată de operatorul aerian național.