Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii. Află detalii aici.

Rezervă călătorii de pe telefonul mobil

Rezervă călătorii de pe telefonul mobil

Clienţii TAROM pot rezerva şi achiziţiona bilete de avion, online şi de pe telefonul mobil de tip smartphone.

Clienţii TAROM pot rezerva călătoriile şi de pe mobile dotate cu sisteme de operare iOs, Android sau Windows Phone. În cazul accesării de pe telefonul mobil a adresei www.tarom.ro, site-ul detectează automat tipul de terminal mobil folosit şi redirectează utilizatorul către versiunea pentru telefoane mobile.

Pentru rezervare, pasagerii pot folosi un smartphone cu sistem de operare iOS, Android sau Windows Phone, echipat cu un browser. Întrucât accesarea motorului de rezervări pentru telefoane mobile se face utilizând un browser standard de internet, nu mai este necesară instalarea unei aplicaţii dedicate pe smartphone. Deoarece interfaţa versiunii pentru mobile a fost optimizată la maximum pentru o cantitate rezonabilă de date esenţiale, transmise în cursul procesului de rezervare online, pasagerii pot rezerva bilete de pe mobil şi în cazul in care conexiunea la internet este mai slabă. Plata biletului se efectuează online, garantându-se securitatea datelor trimise prin reţeaua mobilă de date. La sfârşitul procesului de rezervare, pasagerii primesc, la adresa de e-mail indicată în cursul rezervării, atât confirmarea călătoriei cât şi biletul electronic emis online în urma confirmării plăţii.

Împreună cu biletul de avion, pasagerii pot cumpăra online şi o asigurare de călătorie pentru ruta rezervată online.

Prin lansarea noului motor de rezervări online, cu utilizare de pe smartphone, disponibil la adresa www.tarom.ro, compania TAROM doreşte să vină în sprijinul pasagerilor săi punându-le la dispoziţie un instrument modern de rezervare online, utilizabil practic de oriunde există o conexiune mobilă la Internet.

Aboneaza-te la newsletter.