INFORMARE DE PRESĂ
TAROM marchează 25 de ani ai Alianței SkyTeam și anunță noi beneficii pentru pasageri
Compania TAROM a participat la aniversarea a 25 de ani a Alianței SkyTeam, organizată pe 19 noiembrie la Paris, alături de companiile membre ale alianței. SkyTeam a prezentat direcțiile sale strategice pentru următorii ani, cu accent pe inovație digitală, extinderea experienței premium pe aeroporturi și integrarea conexiunilor aer-feroviar.
Cu această ocazie, SkyTeam a anunțat deschiderea unui nou lounge în Aeroportul Frankfurt, Terminalul 3, în aprilie 2026. Pasagerii TAROM eligibili vor avea acces la acest spațiu premium, care va include zone de relaxare, spații private, dușuri și un meniu culinar internațional.
Alianța continuă să dezvolte soluții digitale comune, precum check-in-ul integrat pentru itinerarii operate de mai multe companii aeriene. Această funcționalitate va fi extinsă la toți membrii SkyTeam, inclusiv TAROM, pentru o experiență de călătorie mai simplă și mai fluidă.
SkyTeam avansează și proiectele de integrare aer-feroviară cu operatori precum Eurostar și Trenitalia, cu obiectivul de a crea conexiuni mai rapide și mai eficiente pentru pasageri. Programele testate în 2025 vor fi extinse în 2026 și către alți membri ai alianței.
Prin participarea în SkyTeam, TAROM oferă pasagerilor români acces la o rețea globală de peste 945 de destinații, mai mult de 750 de lounge-uri, servicii SkyPriority și o experiență de călătorie integrată la nivel internațional.